HOMEFEST 2021
HomeFest este primul festival cultural din România care, din 2014, deschide uşa larg proiectelor artistice ce încap în sufragerii, dormitoare, în general în casele oamenilor. Performance, teatru, dans, muzică, film, expoziții, lecturi și ateliere, în fapt o suită de aventuri culturale urbane propuse de artiști români și străini, s-au lăsat descoperite de fiecare dată de un public foarte divers. Curioși și curajoși, artiști și spectatori deopotrivă, sunt gata să treacă pragul acestei lumi aparte, unice și irepetabile din fiecare apartament, pe care îl transformă dintr-o unitate locativă într-una culturală.

Toamna aceasta HomeFest a împlinit 7 ani. De când cu pandemia nu ne plictisim și ne reinventăm de la un an la altul, astfel că ediția 2021 are ca temă healing/vindecare și este dedicată performance-urilor unu-la-unu.

15 artiști din Franța, Germania, Lituania, Marea Britanie, Portugalia, Spania, SUA și România vor fi, fiecare, față în față cu un singur spectator live. Acesta va avea rolul de a transmite în direct, din casa artistului, pentru alți 25 care îi vor urmări pe Zoom.

program și rezervări
Programul conține tot ce-și poate dori un iubitor de arte perfomative în valul 4. Link-urile pentru rezervarea biletelor sunt în program. După cum v-am obișnuit din 2014, biletul nu costă bani ci are o valoare simbolică - ca să primiți linkul de acces la spectacol trebuie să ne trimiteți o filmare, cu telefonul desigur, a unei îmbrățișări cu cineva apropiat, în care aveți încredere.
E modul nostru, homemade, de a aboli distanța impusă de situația pandemică generalizată.
Un performance 1 la 1 în care intri în povestea întâlnirii dintre Eza, alter-egoul Alinei Uşurelu, şi unul dintre animalele ei magice. Un univers fictiv în care orice e posibil. Undeva între real şi imaginar. Un timp suspendat. Un spaţiu inventat. Un corp încărcat. Acest performance a fost realizat în cadrul prezentării finale a programului PACAP 3, curatoriat de Vânia Rovisco la Forum Dança, Lisabona.
Foto credit: Vitorino Coragem

Contextul pandemic din trecutul nostru recent a fost poate felul naturii de a-și manifesta puterea asupra oamenilor, aceste “ființe superioare”. În cazul multora dintre ei, efectul a fost devastator, pentru că brusc s-au trezit rupți de viața pe care o știau. Dacă înainte oamenii se întâlneau cu alți oameni, acum oamenii se întâlnesc cu ei înșiși. Dacă inițial a fost un șoc puternic pentru toată lumea, parcă odată cu trecerea timpului, creierul și-a format o nouă identitate și a creat necesitatea de a supraviețui singur. Iar aici instinctul de supraviețuire, educația și tot ceea ce ne definește ca indivizi și-au făcut apariția într-un protocol inconștient de vindecare. Când dai cu capul de perete în același loc așteptând rezultate diferite, e deja calvar. În schimb, când îți pui o pernă și dai cu capul în pernă, brusc se schimbă perspectiva și poți chiar și adormi. Dacă te chinui să te vindeci cu maxim de consum într-o direcție total nefolositoare, devine o luptă inutilă și o suferință degeaba. Dar dacă te oprești un pic și începi să acționezi cu scop precis, lucrurile se mișcă. Propun un moment în care personajul meu a luat decizia să se oprească un pic. Să stea. Vulnerabil în fața unui necunoscut. Stă. Poate urlă. Poate adoarme. Poate plânge. Până când brusc… obosește și se sprijină de un pian. Atunci se întâmplă magia: este momentul care are să îi schimbe radical viața – descoperă sunetul ca mijloc de vindecare. Foto credit: Mihaela Tulea

Performance-ul urmărește o poveste sinistră, traumatizantă despre cum un tată a aruncat câinele fiului său în fața trenului. Această poveste urmează să fie spusă într-o situație cotidiană, banală, cina. Performerul invită spectatorul să asiste la procesul de preparare a mâncării și îi povestește despre trauma din copilăria lui, povestindu-i de fapt despre cum a reușit să ajungă la vindecare în perioada pandemiei. După minute bune de povestit, acesta îl invită pe spectator să mănânce împreună cu el, povestindu-i despre frica lui de abandon pe care a reușit să o învingă prin interacțiunea directă cu oamenii, lucru care i-a lipsit în timpul pandemiei. Este o întâlnire între două persoane, o întâlnire intimă care la prima vedere satisface doar o nevoie animalică, nevoia de mâncare, dar care de fapt suplinește fericirea și aduce prin simpla ei întâmplare, vindecare. O întâlnire între animale, o întâlnire între oameni.

Un solo non-muzical în care artista caută adevărata identitate sub diversele straturi așezate deasupra: situații, roluri, amintiri, imagini, imaginea de sine, viața de scenă și chiar vieți trecute.
Odos.|Shed. is a walking meditation on shedding one’s own skin. Through silent movement and some words, this piece is a contemplative searching for one’s true identity under the layers of situations, roles, memories, image, self-image, life stages and maybe even lives lived.
After shedding, lizards eat their old skin in order to retrieve the precious protein from the dead tissue. A sandwich traveling down my intestinal tract in fact remains outside of my body until it has been digested beyond recognition, assimilated in my cells and thus became an indistinguishable part of me. Therefore is anything I can name, point, tell apart, describe, discuss apart from me? Where is the „body”, the core „I” where the life experience and dissected information precipitates? As aminoacids from the slice of cheese eventually build my eyeballs, so is Knowledge dismantled like a protein molecule and ready to be reused for building Wisdom.
„Odos” means „skins” in Lithuanian. I welcome the members of my audience, if moved, to join in and speak their skins with me.
Foto credit: Miguel Barrosa

Corpurile și spațiile sunt straturi multidimensionale, arhive de istorii, răni și vindecări care se întâmplă de mii de ani și ale căror urme le păstrăm în celulele noastre. I feel you feeling me. O invitație să ne apropiem de experiența interioară simțită. O co-reglare în timp real, calitate a prezenței și spațiu de rezonanță, în care putem accesa arhive și posibilități.
Tot ce iubesc eu are un gust acrișor e o deturnare către un univers care s-a deschis și a crescut în mine. Un loc albastru-verzui, cu o sonoritate spațioasă, care cuprinde spontan și firesc tot ce a existat vreodată și va exista de acum încolo, într-o atmosferă de lumină la apus pe dealurile de acasă. Unde sinestezicul îmbrățișează, din interior și de pe deasupra, emoționalul și senzorialul.
O instalație performativă în care deciziile vor fi împărțite cinstit, la mijloc. Une mie, una ție, și una spațiului care a hotărât deja ce era de hotărât pentru noi.

Performance-ul se manifestă ca un joc și o sculptură socială puse în scenă de un sat format din 335 de figurine din teracotă. Un sătean vrea să plece iar noi, spectatorii HomeFest, vom participa la petrecerea lui de adio.
The Farewell Party is an ongoing ritual, game, and social sculpture enacted with a village of 335 (sometimes more, sometimes less) tiny terra cotta figures. Very much like us, the villagers are social beings since they live, relate, work, tell stories, and grow old all together. Most are happy this way – perhaps even happy forever. Only sometimes, rarely, there is one who desires to depart…
Tonight is the farewell party! And the village welcomes you to their ongoing ritual where, as The Farewell Party meets more audiences, the village enacts its diaspora.

Performance-ul reprezintă o coregrafie a sentimentelor – o privire asupra diferitelor moduri în care informația ajunge de la unul la altul. Suntem în permanență conectați la lumea din jur – noi suntem lumea din jur. Cum ne (mai) întâlnim și cum suntem atenți unii la alții?
Vessel is a choreography of “feels” – a look at the different ways in which information is shared between one another.
We are in a constant dance of attention with the world around us. We are the world. How can we shape this dance to meet each other differently?
Foto credit: Neil Callaghan

Performance-ul reprezintă o eco-meditație în mișcare ce îl va implica activ pe spectator. “Plastic Bag Poetry” pornește de la “punga cu pungi” pe care o avem cu toții, dovadă a comportamentului nostru de consum. Folosind texturi diferite de sacoșe, poezii de-ale lui Fernando Pessoa și frecvențe binaurale, vom explora ce avem mai la îndemână: plasticul, dintr-o perspectivă poetică, performativă. Pungile de plastic devin obiect al simților, “cărătoare de aer”, texturi ale fragilității și vulnerabilității. Folosind intenția, sunetul vindecător cântat propriului corp în mișcare, plantele din apartament ca martori, vom încerca să devenim mai conștienți și mai prezenți de plastic, dar fără a-l învinui sau a ne învinui.
Explorăm, simțim și nu punem Etichete!

Un consilier digital în sănătate, alimentat cu milioane de video-uri din domeniu de pe Youtube, ce devine un vindecător care dă soluții neașteptate pacienților săi, chiar și atunci când aceștia nu le cer.
Do you remember Eliza the chatbot? The least judgemental therapist ever. It’s creator, Joseph Weizenbaum, once wrote: “I had not realized … that extremely short exposures to a relatively simple computer program could induce powerful delusional thinking in quite normal people.” As the myth goes, his secretary asked him to leave the room so she could privately speak with Eliza. Algorithma is an updated version of Eliza. But Algorithma does not only function as a therapist but as a general health adviser with a focus on healing. Algorithma was fed with millions of health advice videos from Youtube that allows it to always propose an unexpected solution to its patients, even if they don’t ask for it. Once let loose for an advice session Algorithma becomes unstoppable and dives deep into the pool of health and healing click-baits. Meet Algorithma and be ready to get delusional.

Uneori, ca să te vindeci, trebuie să mori puțin. Să spargi niște ziduri, ca să iasă lumina. Să te dezbraci de un tine, ca să îmbraci altul. Și să le privești pe toate în ochi, de aproape, ca nu cumva să-ți scape ceva din propria călătorie.
Performance-ul meu despre asta este, și despre relația intensă a sinelui cu sine și cu sinele pereche. Participarea „spectatorului” va fi foarte importantă și va contribui direct la realizarea acestei întâmplări.
Foto credit: Lumi Mihai

Performance-ul este despre… cum trăiești…. acest performance … acest dans … în locul tău …. și în locul meu…
It’s about… how you live… this performance… this dance… in your place… and in mine.
It’s in-this-side… face on… one to one… other side.
Here… but not really… in my bed-room
Foto credit: Maxcasa

Rock-balancing este o artă dar în același timp este o formă de exprimare, de meditație, de vindecare, de dezvoltare personală, de explorare a gravitației și a altor legi ale fizicii, un exercițiu de calm pentru situații neplăcute (în cazul de față colaps și reconstrucție) și o modalitate de a te conecta cu mediul înconjurător și nu în ultimul rând, cu tine însuți.
Indiferent de vârstă, oamenii sunt din ce în ce mai deconectați de la natură și comunicare datorită tehnologiei, ceea ce le dăunează atât fizic cât și emoțional și le scade gradul de conștientizare a relației lor cu mediul, fie el uman sau natural, pe termen scurt și lung. Mulți au posibilități reduse de timp sau le lipsesc oportunitățile în ce privește capacitatea de exprimare, inclusiv artistică, și tocmai această problemă poate fi rezolvată prin practicarea balansării pietrelor, ca mijloc la îndemâna oricui și oriunde.
Laboratorul cu pietre se prezintă așadar sub forma unei sesiuni outdoor de rock-balance cu spectatorul unic și urmărește să descopere și să valideze impulsul creativ din fiecare dintre noi, în cea mai aparent banală joacă – joaca cu pietrele – să demonstreze puterea actului de creație în orice act de vindecare, să (re)trezească simțul plăcerii timpului petrecut cu sine și să inspire acțiunea artistică în mediul înconjurător, inclusiv cel urban.

Performance-ul meu are ca temă relația dintre mamă și fiică și este alcătuit din texte scrise de actrița și scriitoarea Phoebe Waller-Bridge și scriitoarea Chimamanda Ngozi Adichie.
Se petrece la intersecția a trei generații și se concentrează pe nesiguranțele unei femei contemporane, tinere, care întâmpină dificultăți pe plan profesional, familial și emoțional.
Voce: Dana Voicu Disclaimer: doar persoanele peste 16 ani pot vedea spectacolul fiindcă se folosește limbaj vulgar.

Performance-ul este reflecția unei femei asupra dispariției plantelor din apartament, pe care le-a adus în casă în timpul carantinei. În încercarea de a vindeca plantele bolnave, artista vorbește despre propria viață și propria moarte, despre decădere și descompunere.
I look at my plants while I write these words.
I used to have many more.
My plants are dying.
No matter how much I try, they are sick, decaying, rotting.
I try to save them.
I ask myself if they even belong here. I ask myself where do they belong.
I receive people in my home. I notice how almost everybody is an expert on plants.
They give me advice. I follow the rules. But the plants are dying.
Should I let them go?
Where do plants go when they die?
What color is a plant’s heaven?
Rotten Roots is a woman’s reflection on the life and death of the plants she brought home during lockdown. Trying to cure the ones who are sick, she reflects on her own decay and mortality, invoking some of the earliest pieces of written literature in the world and their observations on the subject of death.

Performance-ul deconstruiește o serie de acțiuni învățate într-un sistem social dominant: în acest caz, acțiunea de a „sta la locul tău”.
Magic Exercise I is part of a series of actions that have disappearance as their axis. In this first exercise subtitled, Practice for a Possible Invisibility, is questioned in a single gesture the first thing you learn in any system of domination: staying in your place. Foto credit: Filipe Caldeira
 
Jean-Lorin Sterian, inițiatorul HomeFest
„Ceea ce propune HomeFest încă de la prima ediție este atât o recontextualizare a artei prin spațiul de performance, cât și producerea de relații sociale prin intermediul artei. În contextul lipsei de interacțiune umană cu efecte incalculabile deocamdată care a caracterizat ultima perioadă, prin tema aleasă a festivalului, Healing, prin performance-urile unu la unu care vor putea fi vizionate live de către spectatori vom deveni, sperăm, unul dintre agenții de normalizare a relațiilor inter-umane, punând umărul la procesul de vindecare al societății grav afectată de pandemie.”
artiști

Alina Ușurelu

Sam Fiorillo

L Montecchia

Leonardo Montecchia

George Rotaru

Neil Callaghan

Anamaria Feraru

Dan Boldea

Alina Tofan

Mariana Ferreira

Justina Kaminskaitė

Lumi Mihai

Less Gravity

Sam Fiorillo

Alina Lupeș

Jasmin Schädler

Márcia Lança

Melissa

UX Designer

echipa

Jean-Lorin Sterian

Artist, scriitor, regizor și inițiatorul HomeFest.

Din 2008 a deschis lorgean theatreprimul spațiu performativ și teatru de apartament din România, despre care a publicat un volum în 2012.

Raluca Moșescu-Bumbac

Ziua face cercetare, seara se ocupă de toate aspectele festivalului.

Raluca contribuie la spațiul artistic bucureștean încă din 2011, când a organizat Zilele Independent 84 – un eveniment cultural maraton.

Monica Bumbeș

Comunicare

Cu entuziasm și simț de răspundere povestește tuturor despre proiectele culturale și de educație prin cultură (pentru cei mici) la care participă

Paula Rusu

Design

își petrece o foarte mare parte din timp acasă în fața laptopului și a tabletei grafice, spre frustrarea constantă a prietenilor și familiei

Răzvan Bumbeș

Web design

„Aproape totul e doar un experiment.”

Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

parteneri media
Art No More, Centrul Național al Dansului București (CNDB), Developing Art, Diaspora Civică Berlin, Graphis 122, IQads, ISCOADA, Modernism.ro, Munteanu, Radio România Cultural, Scena.ro, Zile și Nopți​