Anunțul a fost făcut marți după-amiază chiar de către deputata PNL Raluca Turcan. Totodată, cele trei partide îl vor susține pentru funcția de Avocatul al Poporului pe Peter Eckstein Kovacs.

UPDATE

”Sunt copleșit de comentarii pozitive. Mulțumesc. Köszönöm szépen. E important că să fie solidaritate în partea mai bună a politicii”, a transmis Eckstein, pe Facebook.

+++

O altă propunere comună se referă la succesorul lui Victor Ciorbea, al cărui mandat de Avocat al Poporului expiră luna aceasta. PNL, USR și PMP îl vor susține pe Peter Eckstein Kovacs, fost senator și deputat UDMR, precum și consilier prezidențial în primul mandat al lui Traian Băsescu.

Informația a fost dată inițial de Știripesurse.ro și confirmată de senatorul USR Mihai Goțiu.

”Da, e adevărat. Ideea ca Opoziția să susțină un candidat unic pentru Avocatul Poporului, prima opțiune fiind Eckstein-Kovacs Peter, nu ne aparține, a fost lansată în mediul online, în timpul campaniei electorale, de către reprezentanți ai societății civile. Am discutat acest lucru cu colegii din USR și am ajuns la concluzia că este o idee cât se poate de binevenită, urmând să reluăm discuția pe tema asta, după alegeri. Ceea ce s-a și întâmplat, astăzi. Nu am participat la discuțiile liderilor grupurilor din Opoziție, de la Camera Deputaților, dar mi s-a confirmat că și cei de la PNL, și cei de la PMP au considerat benefică și viabilă propunerea. Cele mai importante argumente în favoarea candidaturii lui Eckstein-Kovacs Peter nu sunt, însă, funcțiile de ministru delegat pentru minoritățile naționale și de consilier prezidențial (cum se menționează în articol), ci principialitatea lui extraordinară”, a scris el pe Facebook.


+++

După ce, inițial, PNL și USR-PLUS au venit fiecare cu propriul candidat, în urma discuțiilor de marți au stabilit susținerea liberalei  Raluca Turcan.

UDMR îl propune pe Kelemen Hunor.

***

"Ar fi de dorit să existe un candidat unic la sefia Camerei Deputaților, după încetarea mandatului lui Liviu Dragnea. USR îl va propune pe deputatul Stelian Ion care a luptat în Comisia Specială pentru a proteja independența justiției", a spus marți, într-o conferință de presă liderul USR, Dan Barna.

 

PNL o susține pe Raluca Turcan la șefia Camerei, au precizat surse liberale pentru EurActiv.

Din partea PSD va candida Marcel Ciolacu, a anunțat premierul Dăncilă.